luni, 5 noiembrie 2007

M-am intors!

Am fost plecata pentru o vreme si n-am mai avut timp sa scriu, desi ideile nu mi-au lipsit. Ma simt acum putin iesita din rutina blogului si incerc sa-mi reiau obiceiul. Le multumesc tuturor celor care m-au vizitat si au scris comentarii.

Citind unul dintre comentariile primite, mi-am reamintit ce inseamna sa mergi la doctor in Romania. In majoritatea cabinetelor si clinicilor nu exista conceptul de programare. Oamenii stau in fata usii, ingramaditi, certindu-se, chiar tipind si impingindu-se, pina le vine si lor rindul sa-si petreaca doua-trei minute cu Doctorul.

Eu nu-mi amintesc sa fi avut vreodata coada la cabinet si, slava Domnului, eram ingrozitor de ocupata si vedeam o multime de pacienti in fiecare zi. Dar programarile se faceau si cu citeva luni inainte, fiecare pacient avea 20 de minute alocate pentru vizita, daca erau mai multe lucruri de discutat si era nevoie de mai mult timp se facea o alta programare, etc. Ca sa nu mai vorbesc de conceptul de a suna pacientul acasa in ziua de dinainte de vizita programata, pentru a-i reaminti de ora la care trebuie sa fie la clinica. Sau de datoria de a suna pacientul acasa cu rezultatul analizelor! Eu cred ca medicii din Romania si-ar iesi din minti daca ar fi nevoiti sa vorbeasca cu 20-30 de oameni pe zi numai la telefon si sa mai trebuiasca sa fie si draguti, amabili, intelegatori, informativi si plini de intelegere! Bineinteles, o asistenta ar putea sa faca multe dintre aceste lucruri, sub indrumarea medicului si in echipa cu medicul.

Eu cred tot mai mult ca in Romania a fi medic inseamna cu totul altceva decit oriunde altundeva in lume. Ei, ce sa-i faci, sintem unici chiar si in aceasta privinta.

7 comentarii:

Andrei_D spunea...

Buna ziua,
Am aflat intamplator de blogul dumneavoastra si as vrea sa va descriu o problema cu care ma confrunt si poate ma puteti ajuta.
In iunie 2007 am fost diagnosticat cu o neutropenie medie. Trecand peste diagnosticul initial nu foarte incantator (leucemie, limfom etc) am efectuat numeroase teste specifice pentru a determina cauza acestei neutropenii dar din nefericire fara succes. Am ajuns la clinica de hematologie transfuzionala bucuresti, la institutul bals - sectia hematologie, la fundeni sectia hematologie (si legat de articolul dumneavoastra de pe blog am asteptat ore in sir pe la toate usile, cel putin la fundeni a fost groaznic - peste 12 ore de asteptare pentru rezultatul unei leucograme si pentru sfatul miraculos : "fereste-te de infectii"...). Mi-au facut zeci de leucograme, teste pentru o multime de virusi si afectiuni congenitale, o punctie cu analiza medulara si osoasa si absolut toate au iesit bune cu exceptia numarului de neutrofile care se mentine pe la 700-900. De asemenea leucocitele sunt putine 3000-4000 si formula leucocitara este modificata avand in vedere ca limfocitele sunt in numar normal (dar in procentaj foarte mare 60-70%).
SIngurul medic care mi-a pus un diagnostic a fost din fundeni : "neutropenie idiopatica" adica mai pe intelesul meu neavizat "habar nu avem ce ai".
Un lucru interesant este ca de fiecare data cand numarul de leucocite scade pana la 3000 am si amigdalita si/sau laringita faringita...plus o usoara umflare a ganglionilor de sub ureche. (de altfel asa am si ajuns la analize de sange, din cauza nenumaratelor inflamatii ale amigdalelor si ineficientei antibioticelor)
Daca ma puteti ajuta cu un sfat, sau imi puteti recomanda o clinica, nu neaparat din romania, careia sa ma adresez pentru a afla sursa acestei probleme v-as fi foarte recunoscator.
adresa mea de e-mail este: a_man_ro@yahoo.com.
Cu stima,
Andrei Duma.

Marin Anton spunea...

Bine ai venit, Dr.O!
Marturisesc că sînt un cititor atent al blogului tău şi, ca tot românul, nu pot să nu-mi dau şi eu cu părerea. Evident, o fac din exteriorul profesiei tale şi ştii cum e cu cei ce comentează de pe margine...
Dar să revenim la cestiune! Cea pe care ai ridicat-o.
Uite că de astă dată o să fac un picuţ pe avocatul medicilor români, deşi mi-ar fi fost cam greu să mă imginez vreodată în această postură. Asta nu pentru că aş fi mereu pentru contra, însă mi se pare că ar exista aici o oarecare nuanţă. De un gri mai deschis...
Şi eu subscriu ideii că medicii noştri şi-ar ieşi din minţi dacă ar trebui să dea respectivele telefoane pacienţilor. Ei sînt totuşi scutiţi de această corvoadă datorită faptului că românii sînt nişte pacienţi mai speciali. În imensa lor majoritate nu se duc la doctor decît cînd le-a ajuns cuţitul la os. Pînă atunci se bazează pe strămoşeasca noastră rezistenţă, făcîndu-se fraţi cu "albocalminu'". Doar atunci cînd boala îi împresoară mai ceva ca oştile otomane ajung dinaintea medicului. Aşa că de ce programare să mai discutăm?
Acum, trebuie să recunosc, avocat, avocat, dar şi aici mai încape o altă nuanţă, iar aceasta e de un gri mai închis.
Aflîndu-mă eu în tratament - care fie vorba între noi nu a avut niciun efect - am avut tupeul să cer numărul de telefon de la cabinet. După ce a făcut o figură surprinsă, ezitînd, asistenta a cabulipsit să mi-l dea. Nu s-a putut abţine să nu mă întrebe: "Da' pentru ce vă trebuie?" Prima dată am fost tentat să-i spun că îmi e necesar pentru a afla prognoza meteo în Insulele Nicobare, dar mi-am revenit repede şi am explicat frumos. Onorabila şi vigilenta cetăţeancă a ascultat răspunsul meu clătinînd dubitativ din cap, după care a făcut un scurt exerciţiu de persuasiune, atrăgîndu-mi atenţia că "doamna doctor este foooarte ocupată". Adică nu-i cazul să o sîcîi eu acum la telefon cu prostiile mele.
Asta pe de-o parte. Pe de alta, poţi să-ţi faci programare cît vrei, mai ales în cazul analizelor. O să intri la recoltare sau la mai ştiu eu ce examinare cînd s-o găsi timp şi pentru tine. Mi s-a explicat cu multă iritare că ora stabilită este una "pur orientativă" şi că am venit la doctor, nu la aeroport, unde pînă şi avioanele mai au întîrzieri la decolare. Am luat deci poziţia ghiocelului şi am tăcut spăsit.
Programarea ar trebui să aducă deci o schimbare de viziune atît din partea medicilor, cît şi din partea pacienţilor. Ce-i drept, iniţiativă cred că ar trebui să aparţină celor dintîi, măcar prin faptul că astfel şi-ar mai uşura şi eficientiza munca. Plus că ei au datoria de a ne forma deprinderi sănătoase, nu-i aşa? Zic şi eu!

Dr.O spunea...

Va multumesc pentru comentarile scrise si incerc si eu sa raspund - mai cu intirziere, dar n-am avut incotro!

Draga d-le Andrei Duma,

Incerc sa ma abtin sa dau consultatii pe internet, ar fi absurd numai sa ma gindesc ca asa ceva este posibil!

Din ce mi-ati scris am inteles ca ati fost investigat foarte amanuntit; iar diagnosticul de neutropenie idiopatica exista, de asta pot sa va asigur. Se presupune ca este o forma cronica familiala, dar nu-i cunoastem cauza cu exactitate. De cele mai multe ori nu are nici macar nevoie de tratament, in cazuri extrem de rare este nevoie de G-CSF or GM-CSF.

Daca unul dintre pacientii mei ar avea neutropenia, as incerca mai intii niste investigatii preliminare si apoi, daca tot n-as avea un diagnostic clar, l-as trimite la specialist - hematolog. Cit despre o clinica buna, nu pot sa va recomand nici una din Europa deoarece nu le cunosc, eu traiesc si profesez in Statele Unite.

Banuiesc ca vi s-au facut suficient de multe hemoleucograme astfel incit sa nu dau vina pe faptul ca singele a stat 2 zile pina s-a facut testul (asta este una dintre cauzele de neutropenie!). Si mai banuiesc ca v-ati interesat in legatura cu aceasta problema de ceva vreme astfel incit nu e cazul sa dam vina pe o boala virala recenta. Si iarasi banuiesc ca vi s-a spus despre anumite medicamente ca ar putea provoca neutropenie, si nu ma refer la chimioterapie ci la medicamente uzuale, folosite de multa lume (algocalmin, anti-inflamatoare, etc.). Daca ati ajuns sa faceti biopsie de maduva banuiesc, de asemenea, ca vi s-a verificat tiroida (TSH), vitamina B12 si acidul folic, testele pentru boli de ficat, lupus si alte boli autoimune, precum si testul pentru HIV (desi pare pentru unii jignitor, este absolut necesar pentru un diagnostic corect).

Daca vi s-au facut toate aceste investigatii si daca cel care a citit biopsia de maduva stie ce face, atunci e clar ca aveti neutropenie idiopatica. Va trebui intr-adevar sa va feriti de infectii, dar daca aveti febra va trebui de asemenea ca medicul de familie sa fie mult mai agresiv in a incepe tratamentul cu antibiotice si, bineinteles, in a va supraveghea mai atent.

Nu stiu daca v-am fost de folos, dar va urez multa sanatate!

Andrei_D spunea...

Va multumesc pentru raspuns. Intr-adevar am facut toate testele de care spuneati inclusiv HIV, boli autoimune, boli de ficat etc si au fost OK. De asemenea mi s-a spus ca ar putea fi de la medicamente dar din iunie nu am mai folosit absolut niciun fel de medicament (nici antibiotice nici algocalmin).
Am facut zeci de leucograme la laboratoare diferite si nu se pune problema ca au lasat sangele cateva zile. (la unul din laboratoare am stat langa aparatul care se ocupa de masuratori pana cand mi=a dat rezultatul...undeva la 5 minute dupa recoltare).
Din pacate insa nu inteleg cum ma pot feri de infectii si cel mai important cum as putea lua antibiotice atata vreme cat mi s-a spus ca acestea distrug neutrofilele? Daca sa spunem ca iau un virus mai puternic, nu o simpla raceala pe care o tratez cu ceaiuri:), cum pot actiona asupra lui? De aici vin si temerile mele (mai ales ca fizic sunt absolut ok, cu exceptia a 2-3 zile pe luna cand mi se inflameaza amigdalele).
Va multumesc oricum pentru raspuns.

Dr.O spunea...

Singurul mod de a te feri de infectii este spalatul pe miini, spalatul fructelor si legumelor, evitarea aglomeratiilor si a mijloacelor de transport in comun, evitarea spitalelor si a oamenilor care au fost in spital recent, precum si a celor care au o infectie activa, etc. Dar trebuie sa precizez un lucru, neutrofilele ne ajuta in lupta cu infectiile bacteriene si nu virale. Iar antibioticele nu distrug neaparat neutrofilele, dar nici nu se prescriu pentru o infectie virala, decit atunci cind peste aceasta se adauga o suprainfectie bacteriana, iar aceasta trebuie diagnosticata cu acuratete. Deci cind racim, chiar daca este vorba de o raceala mai puternica, nu avem nevoie de antibiotice. Majoritatea racelilor incep prin infectii virale. Din pacate cind racim sintem mai vulnerabili la o infectie bacteriana, mai ales daca exista neutropenie.

Deniplant spunea...

Buna dimineata,
Lasand la o parte lipsa bunului simt a medicilor din romania fata de proprii pacienti, am intalin, nuunul, ci chiar mai multi medicai care aveau urmatoarea mentalitate.
"Lasa domnule sa stea gramada la usa, sa vada cat de solicitat sunt."
Am vazut medici care stateau toata ziua degeaba si pe un anumit segment orar chemau zeci de pacienti, tocmai in acest scop.
La noi inca mai exista conceptia ca un hol de asteptare plin dovedeste cat de bun e medicul respectiv. Nu realizeza ca acest lucru este numai in capul sau si ca pacientul gandeste cu totul altceva.
Va doresc o zi buna si sa ne auzim cu bine.

Anonim spunea...

Statul pe holuri in spitalele din romania se datoreaza in primul rand lipsei de personal. Sunt medic rezident si dupa fundul meu stau zilnic zeci de oameni si nu pentru ca sunt un ft bun doctor ci pentru ca au nevoie de diverse hartii si hartiute pe care eu trebuie sa le fac.
Nu mi se pare ok ca pacientii sa aiba acces la nr meu de telefon fara acordul meu( cand voi avea un telefon de servicu, da...) pt situatiile de urgenta exista camera de garda. Nu poti da un sfat corect fara sa nu vezi bolnavul si logic nu poti consulta un bolnav prin telefon. Deci e spre binele acestuia sa fie vazut de un medic chiar daca acela nu e medicul lui curant. D'aia scriem actele alea medicale care se numesc bilete de iesire din spital ( si pe care pacientii fie le arunca, fie le ingroapa intr-un sertar prafuit) - pt ca atunci cand, intamplator sau nu, pacientul ajunge pe mana altor medici, aia sa aiba habar ce boala are omul ala , ce tratament urmeaza si cum erau analizele lui cu x timp in urma.
Medicul curant are dreptul la timp liber.sper ca sunteti de acord cu mine... OM fiind poate pleca in concediu, la tara la mama sau sta cu propriul copil care are febra...
Om fiind are nevoie de bani. Ori frustrarea majora a medicilor din romania e legata de salariu. Sunt ft putini cei care se "incapataneaza " sa nu ia spaga...

...lipsa de bun simt e o problema a romanilor in general fie ei medici sau pacienti...