marți, 13 noiembrie 2007

Semnaturi si stampile

In America mai ca nu exista stampile! Sau mai corect, cele mai multe stampile se gasesc la standurile cu jucarii; se pare ca ele ii incinta la nebunie pe copiii de virsta prescolara! Dar, mai mult decit atit, in America o semnatura este suficienta de la a cumpara o casa si pina la a prescrie morfina! Ce poate fi mai minunat decit sa ai atita putere doar prin propria-ti semnatura?! Dar iata ca si in Romania semnatura are putere! Am descoperit intimplator cind, unde si in ce fel; si m-am gindit sa impartasesc aceasta descoperire cu voi!

Daca ti-a expirat carnetul de conducere si vrei sa continui sa practici acest sport periculos (cel putin in Bucuresti sofatul este, cu siguranta, sport extrem), atunci carnetul trebuie schimbat cu unul nou. Nimic deosebit pina aici. Dar ca sa-ti schimbi carnetul iti trebuie nu numai o groaza de acte, dar si o fisa medicala completata. Si ati crede ca te poti duce la medicul de familie sa ti se faca un examen si sa ti se dea o stampila si o semnatura cum ca esti apt de condus masina! Eeeei, nu-i asa de simplu! Trebuie sa te duci la nenumarati medici cu diverse specializari si, in felul acesta, obtii nu una, ci o multitudine de stampile si semnaturi, de-ai putea sa-l faci fericit si pe cel mai birocrat dintre birocrati!

Dar cel mai interesant este cum obtii semnatura (cu stampila insotitoare, bineinteles) de la serviciul de psihiatrie. Doamna Doctor, sau, mai precis, asistenta ei, are un dosar gros cu diferite nume, adrese si alte date ale pacientilor. In acel catastif tu, pacientul, semnezi ca declari pe propria-ti raspundere cum ca n-ai avut probleme psihiatrice. Iar numai dupa ce ti-ai pus semnatura in catastif, primesti repejor si parafa mult asteptata! Nu v-am spus eu ca si in Romania o simpla semnatura incepe sa aiba putere?! Noroc ca nu te pune sa semnezi cum ca nici nu vei avea in veci vreo problema psihiatrica! Asta chiar ca ar fi un angajament nebun!

Sper din tot sufletul ca asta este doar o experienta izolata, pentru ca stiu cu siguranta si psihiatri care isi faca meseria.

Dar am si eu (inca) o intrebare: pentru ce e nevoie de un examen psihiatric de specialitate (presupus a fi un examen comprehensiv) ca sa poti conduce o masina? Vreau sa spun ca semnele evidente de boala psihica pot fi usor descoperite de un om de pe strada, cu atit mai mult de medicul de familie, iar a vedea un specialist pentru o asa problema mi se pare o pierdere de timp (asta in cazul cind examinarea ar fi serioasa).

E puternica in America semnatura, dar in Romania poti sa pui si zece stampile ca tot nu au nici o valoare! Pina nu intelegi ca puterea sta in asumarea responsabilitatii, ca puterea se bazeaza pe profesionalism si competenta, nu se va schimba nimic! Cu alte cuvinte trebuie sa simti profund si cu adevarat ca tu esti cel responsabil pentru tot ceea ce semnezi, nu de alta, dar o semnatura te si poate distruge pentru totdeauna!

4 comentarii:

Refugiatul spunea...

Cum am ajuns la psihiatru
Eram în armată. Pe uşa dormitorului intră iute căpitanul Marinescu. Mătură încruntat cu privirea întreaga baterie şi cu un zîmbet rău prevestitor zice, arătînd către mine şi către caporalul Kovari: "Tu şi tu, veniţi imediat în biroul meu!"
Ceilalţi ne privesc cu compasiune. Ne aranjăm cu gesturi reflexe ţinuta şi, cu căciulile în mîini, bătem la uşa biroului. Ofiţerul ne strigă încurajator:
"Hai, bă, intraţi dreacului mai repede, că se face curent, în morţii mă-sii!" Îi ascultăm îndemnul şi ne proţăpim dinaintea lui, strigînd într-un glas: "Ordonaţi, tov căpitan!"
Bine, lui Kovari îi ieşise "Ordinaţi, tov copitan!". Ca întotdeauna cînd dădea ochii cu Marinescu. În rest vorbea o română admirabilă.
"Bă, ştiţi de ce v-am chemat eu?"
Bineînţeles că ne-am dat seama că e o întrebare retorică, aşa că, privindu-l cu mare atenţie, am continuat să tăcem. Ofiţerul a continuat netulburat:
"Ca să vă trimit la nebuni!" A început să rîdă: "Nu, nu dă tot. Cu o misiune." Îşi îndreaptă privirile sprele caporal şi zice:
"Tu conduci maşina, iar ochelaristu' o să dea pă goarnă la autorităţile spitaliceşti, că dacă vorbeşti tu, cine ştie ce gîtu mă-sii mai înţeleg ăia. Aşa. Băi, ochelarule, fii a'ent aici! Aveţi nişte schele pe care trebuie să le descărcaţi şi să le predaţi cu proces-verbal acolo, la unu', doctor Sîrbu. Bă, întîi vă semnează şi după aia le descărcaţi. Să nu-mi veniţi fără semnătură că nu-ş' ce fac cu voi! Aţi înţeles?"
"'Ţeles, să trăiţi!"
"Hai, marş d-aci şi ezecutarea!", face el întinzîndu-mi actele.
Era un început rece de martie. Cabina Kamazului era îngheţată bocnă. La contactul cu scaunul frigul ne intra direct în oase, de parcă mantalele nici n-ar fi fost. În mod uimitor, camionul a pornit după nici cinci minute, fără să fie nevoie să băgăm o feştilă aprinsă sub motor.
Lui Kovari îi plăcea să şofeze şi conducea măgăoaia aia ca un turbat prin oraşul cenuşiu şi amorţit. Fierătaniile din spate huruiau şi tresăltau cu zgomot asurzitor la fiecare groapă. În nici o jumătate de oră - azi performanţa asta ar fi imposibilă, poate doar noaptea să poţi să izbuteşti aşa ceva - am ajuns din Ghencea la Spitalul "Ghe.Marinescu". Sîntem îndrumaţi la pavilionul cutare. Am tras maşina în dreptul clădirii respective şi m-am dus la domnul doctor. Ciocănesc la uşa cabinetului şi pătrund în cameră. Medicul stă cu spatele la mine, privind pe fereastră.
"Bună ziua!", zic.
Omul pare pierdut în reverie. Mă apropii pînă ce ajung chiar în dreptul lui şi pot să-i văd figura visătoare. Are ochii pierduţi în zare. Îi urmăresc şi eu privirea şi dincolo de geam, la nici doi metri se înalţă calcanul unui alt edificiu. Totuşi, psihiatrul se uită de parcă ar admira nesfîşirea mării. Îmi dreg sonor glasul şi mai încerc o dată, recunosc, cu oarecare precauţie:
"Bună ziua, domnule doctor!"
Abia atunci se întoarce către mine, privindu-mă mirat şi şoptind uimit:
"În verde? De ce în verde?" Apoi cu o voce puternică, cu o severitate manifestă, pronunţînd sacadat cuvintele de parcă ar fi fost pe pilot automat: "Ce-i cu tine, băiete, aici?"
"Păi, ştiţi, sînt de la armată. Am venit cu schelele...", bîigui eu.
"Aha!", zice el cu o faţă la fel de nedumerită ca mai înainte. "Cu schelele, care va să zică, cu schelele...", face el pierdut.După care turează din nou motoraşul interior şi se animă debordînd dintr-odată de entuziasm: "Bun. Bravo! Foarte bine! Aţi adus schelele, deci." Se uită la mine cercetător, iar privirea i se opreşte pe mîinile mele înroşite de frig.
"Şi unde-s schelele alea, mă rog?", face el mirat, de parcă s-ar fi aşteptat să le scot din buzunar.
"Sînt jos, în faţa pavilionului. Dar sînt încă în camion. Aţi putea să ne daţi pe cineva să ne ajute să le descărcăm?"
"Aaa! Sînt în camion, care va să zică. În camion, deci", are el o revelaţie subită. Îi întind actele să mi le semneze. O face imediat, fără să comenteze nimic. Eu doar îi arăt unde. După care scoate o parafă şi o pune şi pe aceea peste semnătură. E rîndul meu să nu comentez nimic. Se sprijină de muchia biroului şi se uită candid la mine:
"Mai e vreo problemă?"
"Da, descărcatul", mă rezum doar la două cuvinte.
"Aşa-i! Descărcatul, da. Se rezolvă şi asta."
Se activează căpătînd o dinamică surprinzătoare. Deschide uşa energic, o strigă pe sora şefă care apare trap-galop cu o faţă de om adormit, zăpăcită, aranjîndu-şi ţinuta şi îndesîndu-şi mai abitir boneta pe cap. Doctorul spune cu o emfază artistică:
"Acest ostaş a venit cu o maşină şi ne-a adus schelele. Trebuie ajutat să le descarce."
Urmează un moment destul de lung de tăcere, timp necesar asistentei pentru procesarea informaţiei. Ducînd în cele din urmă acest complicat proces pînă la capăt spune cu o voioşie bruscă:
"Atunci îi chem pe băieţii de la opt." Psihiatrul ridică imperial un deget şi spune scurt şi plin de demnitate: "Just!"
Băieţii de la opt apar în două minute. Ochii lor nu au nicio licărire, sînt nebărbieriţi, iar halatele lor nenorocite de spital şi nişte fesuri sinistre lăsate pe frunţi, dau senzaţia unui soi de uniforme. Se apucă pe muteşte de treabă. Eu cu Kovari ne suim în benă şi le dăm la mînă drugii ăia de fier ruginit. Ei îi iau şi cu o viteză remarcabilă se duc în partea cealaltă a camionului şi le aruncă înapoi în benă. Caporalul îşi dă căciula pe ceafă: "Băi, frate, ăştia fac mişto de noi?", îmi şopteşte el cu figură siderată. Mă uit în ochii lui şi-i zic: "Nu, Loţi, sînt doar nebuni!" Kovari se enervează: "Băi, nene, nebuni, nebuni, dar şi proşti?" M-am mulţumit să dau din umeri: "Avem ghinion!"
Caporalul îmi spune: "Dă fga la doctor şi zi-i ce fac ăştia. Să ne înveţe cum să procedăm, s-o scoatem în vreun fel la capăt cu ei." Încep să rîd: "Băi, Loţi, bagă-mi textu' ăla cu e un ordin şi mă duc. Altfel nu mă mişc de aici." Kovari se uită lung la mine şi după o clipă de cumpănire spune: "E un ordin!" Oftez şi mă prezint la cabinetul psihiatrului. Îl găsesc în aceeaşi postură, privind în zare, probabil prin calcanul de vizavi. Îi explic ce dificultăţi întîmpinăm. Folosesc cuvinte cît mai simple şi mai puţine. Mă ascultă cu mîinile la spate, pendulînd uşor în faţă şi în spate. Cînd termin îl apucă pe neaşteptate pandaliile:
"Şi ce-ai vrea tu acuma, ostaş? Să m-apuc eu să fac instrucţie cu ei? Eşti soldat?"
"Da, sînt."
"Ei, atunci fă-ţi treaba!"
Am mulţumit frumos pentru sfat şi m-am retras închizînd încetişor uşa în urma mea. Urcîndu-mă iarăşi în benă, Kovari mă întreabă: "Ce-a zis doctoru'? Cum îi ghidonăm?"
"Doctoru' e la fel de fugit de-acasă ca şi băieţii ăştia. Poate chiar mai rău." Caporalul trage cu sete din ţigară şi înjură bilingv, fără părtinire. Observ că toţi pacienţii privesc hipnotizaţi la ţigara lui. Îi atrag atenţia asupra acestui fapt. El dă din cap şi-mi face cu ochiul: "Ia fii atent aici!" Se ridică în capul oaselor şi le strigă oamenilor de jos: "Vreţi fiecare cîte o ţigară?"
Toţi dau din cap la unison, ca la comandă. "Bine. Atunci uite care-i treaba. Luaţi toate fierătaniile pe care vi le dăm noi şi le puneţi frumos lîngă zid. Aţi înţeles?"
Bolnavii se uită toţi la unul dintre ei. Ăla zice:
"Cum adică să le punem frumos? Trebuie aşezate într-un anume fel, să iasă o formă aparte, sau cum?"
"Nu trebuie să iasă nicio formă. Atîta doar, să fie lîngă perete."
Omul stă şi chibzuieşte: "Bine, da' la noapte o să ningă. O să le acopere zăpada."
"Ei şi ce? Crezi că o să răcească?", face Kovari rîzînd.
"N-o să răcească, da' nici bine n-o să le fie..." spune convins liderul băieţilor de la opt.
"Sînt nişte fiare din care o să se facă o schelă. Sînt obişnuite să stea afară!", explică la fel de convins caporalul, urmărind cumva logica pacientului.
"Aaa! Sînt obişnuite, care va să zică!", se linişti şeful pacienţilor. Am tresărit auzindu-i exprimarea. Dar am tăcut. Kovari se pare că izbutise să ajungă la un limbaj comun cu ei. Deodată bolnavul îndreptă un deget către caporal şi întrebă cu asprime:
"Pe răspunderea dumitale?"
"Pe răspunderea mea!", spuse cu hotărîre Loţi.
Se apucară de treabă şi în nici o jumătate de oră am terminat. Caporalul le împărţi ţigările promise. Am pornit rapid de acolo. Prin oglinda retrovizoare vedeam cum un nor albăstrui se ridică în dreptul intrării în pavilion. Băieţii de la opt erau fericiţi.
După ce am ieşit pe poarta spitalului, Loţi zice gînditor şi cu un zîmbet ambiguu:
"Cred că după ce termin armata o să dau la psihologie. Ai văzut şi tu, am ceva stofă, nu?"
"Mda", am concedat eu. Am adăugat rîzînd: "Deci la psihologie care va să zică?"
Îmi aruncă o privire mirată: "Da, la psihologie, de ce naiba rîzi?"
"Am mai învăţat şi eu cîte ceva despre mimetism."
"Despre mimetism? Aici, la sisiloi?"
"Da, aici. Ştii, în natură cameleonul adoptă aceeaşi culoare cu creanga pe care stă sau cu frunzele care-l înconjoară."
"Asa. Şi? Ai văzut tu vreun cameleon pe-acolo, prin spital?", face camaradul meu.
"Da", am zis. "Am văzut unul."
"În cazul ăsta îţi promit că imediat ce o să termin facultatea aia, o să te am în vedere!"
"Nu m-aş baza prea tare pe chestia asta", i-am replicat.
"Adevărul e că nici eu nu m-aş baza", a recunoscut Loţi. Şi am început amîndoi să rîdem. Apoi ne-am aprins ţigările privind oraşul cenuşiu.

ale_pop spunea...

semnaturi... stampile .... toate astea pt romani inseamna mult !cine are o stampila la noi e mare om ... din pacate multi nu stiu ca o stampila are orice incult ce si-a deschis un butic la colt de strada!!!apoi daca semnezi un contract mai important sau ceva acte .. esti bine vazut... prietenii iti zic ca ''ai tupeu''!din pacate cam asa gandesc multi tineri din romania!
cam cu e majoritatea turmei asa e si ciobanul!deci usor de observat ... dupa cum ne sunt alesii asa avem si oamnei!
dar sa privim si partea buna ... avem si multe minti stralucite in tara, nu multi isi doresc sa faa o cariera in romania (vb in cazul acesta de medici),pleaca de aici si duc renumele tarii peste oceane ... dar ce reputatie construiesc ei in cativa ani tarii vine si o strica un tigan sau un analfabet din tara care fura, da in cap,etc.
de ce nu doresc sa ramana medicii tineri in tara? simplu !!!! sistemul sanitar e condus de un contabil (sau ce o fi) .. nu stie nici macar ce contine aspirina ... da'poi sa stie de ce are nevoie sistemul sanitar de aici!?
oricum ar fi multe de zis.... multe de criticat .... putine de apreciat....in concluzie sistemul sanitar de aici e supus ciobanului ... si de aceea un medic trebuie sa se impiedice de stampile chiar de nu le vede rostul ... de caiete groase in care nu se uita nimeni ..dar totusi trebuie completate !!!

sica spunea...

Eu cand aud de psihiatru mi se ridica parul pe spate. Toti pe care a trebuit sa ii intalnesc pentru diferite stampile erau dusi tu pluta rau de tot. Si apoi aia din armata, in combinatie cu rutina si alcoolul o iau razna rau de tot.

Acum nici eu nu sunt un super stabil emotional si temperamental, dar credeti-ma, aia erau rau de tot deviati. Am rasuflat usurat ca am terminat si dus am fost.

Anonim spunea...

sunt mama si vaduva la o varsta foarte tanara,nu cred ca am citit un adrvar mai mare nici intr-un loc poate ca exista dar eu nu am avut aceasta ocazie, cum nu asi crede ca totul e adevarat mie personal mi sa intamplat,din cauza sistemului bugetar din spitale am ramas fara casa in 2002.Aveam o firma mica de confecti si produse de limpiesa si distribuiam la spitale dar cum ei mi-au platit cand sistemul a vrut din zi in zi am intrat in datori pana nu am mai putut.Am luat drumul Spaniei singura lasand sotul si copii in romania,dar aici fara acte a fost foarte greu putin cate putin m-am adaptat si am inceput sa-mi fac actele aveam speranta ca odata ce voi avea acte imi voi aduce familia si vom incepe o viata noua ,dar nu a fost asa cu ttrei luni inainte de ami iesi actele ma anunta ca sotul meu e bolnav,diagnostic apa la plamani este spitalizat in constanta si primul lucru pe care mil cere este sa trimit bani ca sa dea la medic ,sa-l mire finca nimeni nu te baga in seama cu adevarat castigam 500 euro finca nu aveam acte si eram interna la o familie imi dadeau 500 dormit si mancarea deci ce pot sa fac cu astia banui sa trimit in tara la copii pentru necesitati sau pt medic ca sa-l mire pe sotul meu trimit pt medic ii face o interventie ca sa-i extraga lichidul si-l externeaza ,sotul se simtea rau si atunci pleaca singur la bucurestila un spital de specialitate.au trecut 2ani si 6 luni de la decesul sotului meu si eu inca nu mi-am revenit si acum mai aud vocea medicului care il trata.Am sunat de aici din spania si iam explicat care e situatia ca inca nu mi-au iesit actele dar vreau sa stiu cat de grav e sotul meu ca sa pot lua o decizi eram dispusa sa renunt la cte daca e cazul si sa ma intorc in tara ,ea mi-a raspuns ca nu e asa grav pe cat se vaia ca oricum eu nu sunt medic si nu pot face nimica dar dupa 4 zile ma suna fratele sotului sa trimit cum pot 1000 euro ca urmeaza sa-l opereze pe sotul meu la fundeni o interventie chirurgica pe inima ,si ca fara bani astia doctori nici nu se apuca ,ce puteam sa fac decat sa ma imprumut ca doar era in joc viata tatalui copiilor mei,a sotului meu,a unei persoane care cu doar 4 zile in urma imi vorbea prin telefon si ma incuraja el pe mine avea doar 43 ani .Am trimis bani si l-au bagat in chirofan speram ca totul va fi bine imi mai lipseau 25 zile sa-mi iasa actele si sa ma intorc in tara sa stau macar o luna langa ei sa vad ce e de facut dar cu acte legal fara sa-mi poata pune interdicti la vama ,ca sa ma intorc sa muncesc si sa dau datorile.Insa soarta a fost inca odata cruda dupa trei zile vad ca ma suna din telefonul sotului meu in primul moment am crezut ca e el finca tineam legatura cu fratele lui pe alt telefon , dar nu a fost asa era fratele lui care imi aviza decesul pe scurt in certificatul de deces diagnostic stop cardio -respirator a trecut tot acest timp si nu pot sa uit cum un medic in romania poate sa ceara de la o famili tanara cu doi copii o suma de bani cand nici nu stie daca poate sa salveze o persoana si cum acea doctora vazandu-mi disperarea din voce mi-a zis ca nu e cazul sa vin in tara nu-mi pot ierta ca cel putin nu am fost alaturi de el in ultimul moment.poate ca era mai corect daca cel putin acel medic care a luat suma de bani mii inapoia asa am ramas si fara sot si fara casa din cauza spitalelor di romania si nici nu stiu cauza decesului .Eu am facut toate analizele la copii ca sa vad daca nu e ceva in neregula acum sunt in Spania muncesc legal si fac un curs universitar in domeniul naturopatie mi-ar placea intr-o zi sa practic medicina naturista sunt implicata intrun proect international pe care la lansat compania NUTRILAIT din america SANATATE IN CASA poate ca e o solutie sa ajutam omeni sa inteleaga ca e mai eftin sa previ boala decat sa o tratezi si mai ales in romania.Imi cer scuze ca am fost asa de lunga in comentariu dar cred ca e bine pentru mine ca pot vorbi cu un specialis in domeniu.CU STIMA SONIA 0034662064886 sonyyaa5@yahoo.com MULTUMESC